Gabriel Garcia Marquez
 
Dragostea in vremea holerei

Nici nu se putea altfel: mirosul de migdale amare ii amintea de fiecare data de soarta iubirilor neimplinite. Doctorul Juvenal Urbino l-a simtit de cum a pasit in casa cufundata in penumbra, unde fusese chemat de urgenta, sa se ocupe de un caz care pentru el incetase de multi ani sa mai fie urgent. Jeremiah de Saint-Amour, refugiat din Antile, invalid de razboi, fotograf de copii si cel mai marinimos adversar al sau de sah, reusise sa se descatuseze de chinul amintirilor in valuit de fumul aromitor al cianurii de aur. (...)

Fermina Daza si-a luat ramas bun de la cei mai multi stand in picioare langa altar, doar la sfarsit si-a insotit cativa prieteni buni pana la iesire, ca sa inchida usa cu mana ei, asa cum avea obiceiul. Tocmai se pregatea s-o faca si de data ceasta, cu ultimele puteri, cand l-a zarit in mijlocul salonului pustiu pe Florentino Arizo, imbracat in doliu. S-a bucurat, pentru ca trecusera multi ani de cand il alungase pentru totdeauna din viata ei si pentru prima oara ii aparea in alta lumina, parca purifocat de uitare. Insa inainte de a-i putea multumi pentru vizita, el isi puse palaria in dreptul inimii si, infrigurat, dar plin de demnitate, sparse buba al carui venin ii hranise intreaga existenta.
- Fermina, ii spuse, am asteptat prilejul acesta mai bine de o jumatate de veac, ca sa-ti pot jura din nou fidelitate eterna si iubire de-a pururi vie.

Fermina Daza si-ar fi putut inchipui ca barbatul din fata ei se smintise de-a binelea, de n-ar fi avut motive suficiente sa creada ca, in clipa aceea, prin gura lui Florentino Ariza vorbea insusi Sfantul Duh. Era gata sa-l blesteme pentru ca ii pangarea casa cand trupul neisufletit al sotului ei nici nu se racise bine in groapa, dar a oprit-o demnitatea maniei. "Pleaca, i-a spus. Si sa nu te mai arati in fata mea cati ani o sa-ti mai ramana de trait." Apoi, deschizand din nou usa pe care tocmai se pregatea s-o inchida, adauga:
- Si nadajduiesc sa nu fie prea multi. (...)

Florentino Ariza, in schimb, nu incetase nici macar o singura clipa sa se gandeasca la ea, de cand Fermina Daza il respinsese fara drept de apel, dupa o iubire lunga si zbuciumata, or, de atunci, trecusera cincizeci si unu de ani, noua luni si patru zile. N-a fost nevoie sa tina socoteala uitarii, tragand zilnic cate o linie pe zidurile vreunei carcere, pentru ca nu trecea nici macar o zi fara sa nu-i aminteasca ceva de ea. Cand s-au despartit, el avea douazecisidoi de ani si locuia singur cu mama sa, Transito Ariza, intr-o casa inchiriata pe jumatate, de pe strada Ferestrelor, unde ea tinea inca din tinerete o mercerie si destrama camasi sau carpe vechi, vanzand caltii, folositi in chip de vata pentru ranitii din razboi. Era singurul copil, rod al unei legaturi intamplatoare cu binecunoscutul armator Pio Quinto Loayza, fratele mai varstnic dintre cei trei care infiintasera Compania Fluviala a Caraibilor, dand astfel un nou impuls navigatiei cu abur pe fluviul La Magdalena.

O zarise prima data intr-o dupa-amiaza, cand Lotario Thugut l-a trimis sa duca o telegrama unui anume Lorenzo Daza, cu domiciliul necunoscut. A dat de el in Parculetul Evangheliilor, intr-una din cele mai vechi case, pe jumatate daramata, in a carei curte interioara, aidoma claustrului unei abatii, razoarele cu flori erau napadite de buruieni, iar havuzul de piatra secase de mult. Florentino Ariza n-a deslusit nici un semn de viata cand a strabatut, condus de servitoarea desculta, galeria boltita, unde zaceau aruncate lazi cu bagaje nedesfacute, scule de zidarie printre resturi de var si bucati de ciment intarit, casa fiind supusa unei restaurari radicale. In fundul curtii se afla biroul provizoriu al unei agentii, unde isi facea siesta, motaind in spatele mesei de scris, un barbat corpolent, cu perciuni carliontati, care se confundau cu mustatile. Se numea, intr-adevar, Lorenzo Daza, dar nu era bine cunoscut, pentru ca se stabilise in oras cu doi ani in urma si nu-si facuse prea multi prieteni. La intoarcere, dupa ce dadu depesa, a fost insotit de aceiasi slujnica mai degraba ca sa-l supravegheze decat ca sa-i arate drumul. Au trecut prin aceiasi galerie cu arcade, dar, de data asta, si-a dat seama ca se mai afla cineva in casa, pentru ca in lumina limpede din curte rasuna un glas de femeie care repeta o lectie de citire. Cand a ajuns in dreptul camerei de cusut, a zarit prin fereastra deschisa o femeie in varsta si o copila, asezate pe doua scaune alaturate, urmarind amandoua textul dupa cartea pe care femeia o tinea deschisa in poala. Scena i s-a parut neobisnuita: fiica invatandu-si mama sa citeasca. Impresie doar in parte gresita, intrucat femeia era matusa fetei, desi o crescuse ca o mama. Lectia nu s-a intrerupt, dar tanara si-a ridicat ochii sa vada cine trece prin dreptul ferestrei si aceasta privire intamplatoare a dezlantuit o iubire devastatoare, care, o jumatate de veac mai tarziu, nu se stinsese inca.




   |  Tolstoi  |  Dos Pasos  |  Faulkner  |  Greene  |  Huxley  |  Joyce  |  Kafka  |  Proust  |  Woolf  |  Marquez  |