Marcel Proust
 
Guermantes

Bunica, dandu-si seama ca n-o mai intelegeam, renunta de-a mai rosti vreun cuvant. Statea nemiscata. Cand ma zarea, avea un soi de tresarire ca cei carora le lipseste aerul, vrea sa-mi vorbeasca, dar articula doar niste sunete care nu se puteau intelege. Stapanita de aceasta neputinta, lasa sa-i cada capul pe perna, se lungea in pat, cu fata grava, de marmura, cu mainile nemiscate pe cearceaf, sau ocupandu-se de un lucru cu totul material, ca acela de a-si stergre degetele cu batista. Nu voia sa gandeasca. Apoi, incepu o agitatie staruitoare. Dorea mereu sa se scoale. Dar o impiedicam pe cat puteam, de teama ca nu cumva sa-si dea seama ca este paralizata. Intr-o zi, cand o lasasem singura, am gasit-o sculata in camasa de noapte, incercand sa deschida fereastra (...)

Abia am avut timpul sa o sprijin pe bunica, ea sustinu impotriva mamei o lupta aproape brutala, apoi invinsa, dupa ce o asezasem cu forta intr-un fotoliu, inceta de-a mai vrea, de-a mai regreta, fata ei deveni nepasatoare si incepu sa-si curete cu grija firele de blana pe care le lasase pe camasa ei de noapte un mantou cu care o acoperisem. Privirea ei se schimba cu totul, adesea nelinistita, duioasa, ratacita; nu mai era privirea ei de altadata, ci privirea ursuza a unei femei batrane care spunea prostii ...

Tot intreband-o daca nu dorea sa o pieptene, Francoise sfarsi prin a se convinge ca bunica ii solicita acest lucru. Ea aduse niste perii, niste piepteni, apa de colonie, un capot. Spunea: "Asta n-o poate slabi pe doamna Amedee, daca o pieptan; oricat de slab a-i fi, poti fi totusi pieptanat". Adica, nu esti niciodata prea slab astfel incat altcineva, in ceea ce-l priveste, sa nu te poata pieptana. Dar cand am intrat in odaie, am vazut in mainile nemiloase ale Francoisei, incantata, ca si cum ar fi fost pe cale sa-i redea bunicii sanatatea, sub revarsarea unui par imbatranit care n-avea puterea de a indura contactul pieptenului, un cap care, incapabil de a sta in pozitia care i se daduse, se naruia intr-un vartej neincetat in care sleirea puterilor alterna cu durerea. Mi-am dat seama ca se apropia momentul in care Francoise avea sa sfarseasca aceasta operatie, si nu indrazneam sa o zoresc sunandu-i: "Destul", de teama ca nu-mi va da ascultare. Dar m-am repezit atunci cand, cu o inocenta feroce, Francoise apropie o oglinda, ca bunica sa vada daca e bine pieptanata. Bunica se uita la mine ca la un strain: nu ma recunoscuse! Mi s-a spus sa-mi sterg ochii inainte de-a ma duce sa o imbratisez pe bunica.
- Dar credeam ca nu ne mai vede.
- Nu poti sti niciodata, raspunse doctorul.
Cand buzele mele o atinsera, mainile bunicii se framantara si un fior lung o strabatu toata. Se ridica cu o sfortare violenta. Deschise ochii. Zgomotul oxigenului inceta, medicul se departa de pat. Bunica murise. Peste cateva ore, Francoise putu pieptana pentru ultima oara si fara sa-l faca sa sufere, acel par frumos chiar si asa incaruntit. Fata parca intinerise, disparusera zbarciturile si un suras aparu in coltul gurii. Pe acest pat funebru, moartea, ca sculptorul din Evul Mediu, o culcase sub infatisarea unei fete.




   |  Tolstoi  |  Dos Pasos  |  Faulkner  |  Greene  |  Huxley  |  Joyce  |  Kafka  |  Proust  |  Woolf  |  Marquez  |