Franz Kafka
 
Un vis

Iosef K visa:
Era o zi frumoasa si K. vroia sa faca o plimbare. Dar abia daca facuse doi pasi, ca se si afla in cimitir. Erau acolo poteci artificiale, incomod serpuite, dar el luneca pe o astfel de carare ca pe o apa salbatica, plutind in aceiasi imperturbabila pozitie. O movila funerara proaspat ridicata ii retinuse atentia inca de departe si la ea vroia sa se opreasca. Aceasta movila il atragea aproape irezistibil si abia astepta sa ajunga a ea. Din cand in cand insa aproape ca nu o mai vedea, privirea ii era obturata de niste steaguri ale caror panze se rasuceau si se loveau cu mare forta; stegarii nu puteau fi vazuti, dar parea sa domneasca acolo o bucurie entuziasta.

In timp ce privirea ii mai era inca atintita in zare, a observat deodata aceiasi movila chiar langa drum, ba aproape ca si trecuse pe langa ea. A sarit in graba pe iarba. Pentru ca drumul gonea mai departe sub piciorul sau, in desprindere, s-a impleticit si a cazut in genunchi tocmai in fata mormantului. Doi barbati stateau in spatele movilei si tineau intre ei, suspendata, o stela funerara; K. nici nu aparuse bine, ca au si izbit-o in pamant de-a stat ca zidita. De-ndata s-a ivit dintr-un tufis un al treilea barbat pe care K. l-a recunoscut imediat ca fiind artist. Era imbracat numai in pantaloni si o camasa prost incheiata; pe cap avea o sapca de catifea; in mana tinea un creion obisnuit, cu care, inca in timp ce se apropia, descria figuri prin aer. Cu varful acestui creion a atins fata pietrei, pregatindu-se sa scrie: piatra era foarte inalta, nu era nevoit sa se aplece niciun pic, in schimb trebuia sa se incline catre in fata, caci movila, pe care nu vroia sa o calce, il despartea de ea. Statea asadar in varful picioarelor si se sprijinea cu mana stanga pe suprafata pietrei. Printr-o manuire plina de maiestrie reusea sa obtina cu creionul obisnuit litere aurite; el scria: "Aici se odihneste..." Fiecare litera aparea curata si frumoasa, incrustata adanc si intr-un auriu desavarsit. Dupa ce a scris cele trei cuvinte, si-a intors privirea catre K.: acesta, arzand de nerabdare sa vada continuarea inscriptiei, aproape ca nu-l baga in seama, nu se uita decat la piatra. Barbatul se pregatea din nou sa scrie, dar nu putea, ceva il impiedica: lasase creionul din mana si se intoarse din nou catre K.

Acum il privea si K. pe artist si observa ca acesta era intr-o mare incurcatura a carui pricina nu o putea numi. Toata vioiciunea sa de mai inainte disparuse. Astfel incat, la randul sau, se fastaci si K.: schimbau priviri neajutorate; era la mijloc o intelegere urata, pe care nici unul din ei nu o putea lamuri. La timp nepotrivit a inceput atunci sa bata si un mic clopot de la capela mortuara, dar artistul si-a agitat violent mana ridicata si cloporul a amutit. Dupa o vreme a inceput din nou; de data asta insa incet si, fara vreo somatie anume, s-a oprit imediat; era de parca ar fi vrut doar sa-si incerce glasul. K. era de neconsolat din pricina in care se afla: a inceput sa planga si a plans mult, cu sughituri, cu fata ingropata in palme. Artistul a asteptat pana ce K. s-a linistit si apoi, negasind alta cale, s-a hotarat sa continuie scrisul. La prima liniuta pe care a trasat-o K. a simtit o nespusa usurare, artistul in schimb o executa luptandu-se in mod evident sa invinga o puternica impotrivire a vointei sale; nici scrisul nu mai era atat de frumos, inaite de toate aurirea era defectuoasa; palida si nesigura, linia isi continua drumul, litera devenind doar foarte mare. Era un J si era aproape incheiat deja, cand artistul a batut deodata din picior cu atata furie, incat din movila funerara a sarit pamant in toate partile. In sfarsit, K. l-a inteles: nu mai era timp sa-i cera iertare; sapa cu ambele maini in pamantul care aproape nu-i mai opunea nicio rezistenta; totul parea prgatit: doar de forma fusese ridicata o pojghita subtire de pamant; imediat indaratul ei se deschidea o groapa mare cu pereti abrupti, in care K. aluneca, intors pe spate de o adiere blanda. Dar in timp ce, acolo jos, cu capul inca ridicat din ceafa, se cufunda in adancul de nepatruns, numele sau alerga cu gigantice inflorituri peste piatra funerara.

Incantat de aceasta priveliste, se trezi.




   |  Tolstoi  |  Dos Pasos  |  Faulkner  |  Greene  |  Huxley  |  Joyce  |  Kafka  |  Proust  |  Woolf  |  Marquez  |