Ordinea naturala a lucrurilor
 
 

Pana la sase ani n-am cunoscut familia mamei mele, nici mireasma castanilor pe care o aducea din Buraca vantul de septembrie, cu oile si iezii ce se catarau pe Calcada in directia cimitirului parasit, acompaniati de un batran basc si de vocile mortilor. Chiar si azi, dragostea mea, intins pe pat si asteptand ca Valiumul sa-si faca efectul, mi se intampla la fel ca in serile de vara cand ma culcam, cautand racoarea, intr-un cartier de morminte: simt cum un ornament de cavou imi striveste piciorul, aud iarba de pe morminte in cearceaf, vad serafimii si Cristii de ipsos care ma ameninta cu mainile ciobite; o femeie cu palarie planta verze si napi printre radacinile chiparosilor; talangile iezilor zanganeau in capela fara icoane, redusa la trei pereti calcinati si la un fragment de altar acoperit cu o fetisoara de masa scufundat printre plantele agatatoare; iar eu urmaream cum inainta noaptea lespede dupa lespede, coaguland binecuvantarea sfintilor in pete de intuneric.

De ieri, de exemplu, imbratisandu-ti corpul, in timp ce asteptam bunavointa medicamentului sa ma salveze de strafulgerarile amintirilor, mi-a venit in gand un asfintit de demult, din cincizeci sau cincizeci si unu, cu razoarele din gradina perfect udate, domnul Fernades in maiou, facand gimnastica pe balcon, si o rostogolire de mâţe in curtea de langa bucatarie, cu mine cocotat pe zid aulmecand adierile din Monsanto si auzind caii monarhistilor infranti care coborau muntele (cum mi-a povestit dona Anita, domnisoara pe vremea aceea) in drum spre celulele penitenciarului.

Nu inteleg de ce, scumpo, nu te-ai interesat niciodata de copilaria mea: de cate ori iti vorbesc despre mine ridici din umeri, gura ti se stramba, pleoapele se lungesc a dispret, riduri batjocoritoare ti se ivesc de sub butonul blond, asa ca in cele din urma tac, rusinat, asezand paharele, farfuriile si tacamurile pentru masa de pranz, in timp ce matusa ta tuseste in camara si taica-tau butoneaza telecomanda in cautarea stridentelor telenovelei de la ora aceea. Si totusi, Iolanda, de indata ce adormi, fata ta botita in perna isi regaseste nevinovatia copilareasca de odinioara, asa cum te-am vazut, prima data, in patiseria din coltul liceului, cand degetele tale patate de cerneala si caietele tale de scoala m-au umplut de o bucurie fara noima.

Dragostea mea, asculta. Poate m-ai intelege in somnul tau, poate ca trupul tau s-ar debarasa de orice ironie la adresa mea si m-ar iubi, poate ca pleoapele tale, acum blânde, ar tresari daca ti-as spune ce mult mi-ar placea sa ma atingi si sa ma lasi sa le ating, poate ca ai sprijini de mine smocul de peri de pe pantecul tau, iar genunchii ti s-ar desface incet deasupra unei umede, netede, fragede moliciuni de grota care-mi incatuseaza dorinta cu fermitate de fildes.

continuare