In salbaticie
 
 

Jim Gallien parcursese sase kilometri si jumatate de la iesirea din Faibanks, cand l-a observat pe autostopistul care statea in zapada, pe marginea drumului si cu degetul ridicat, tremurand in rasaritul gri al Alaskai. Nu pare om in toata firea - avea optsprezece, cel mult nouasprezece ani. O arma i se itea din rucsac dar tanarul parea destul de prietenos. Un autostopist cu un Remington nu e genul de imagine care sa-i surprinda pe soferii celui de-al patruzeci si noualea stat. Gallien a tras pe dreapta si i-a zis pustiului sa urce. Autostopistul si-a aruncat rucsacul pe bancheta din spate a Fordului si a spus ca-l cheama Alex. "Alex?" a intrebat Gallien, asteptand numele de familie. "Doar Alex"' a replicat tanarul, fara sa muste din momeala. Un metru saptezeci si unu, saptezeci si doi, constitutie atletica, pretindea ca are douazeci si patru de ani si ca e din South Dakota. A explicat ca vrea sa ajunga cat mai departe posibil de limita Parcului National Denali si ca intentioneaza sa patrunda adanc in salbaticie si sa traiasca acolo timp de cateva luni ...

Gallien, de profesie electrician, era in drum spre Anchorage, situat la 384 de kilometri departare de Denali, pe soseaua George Parks. I-a spus tanarului ca o sa-l lase unde doreste. Rucsacul lui Alex cantarea doar vreo unsprezece kilograme, ceea ce lui Gallien - vanator priceput, om de-al locului - i se parea un bagaj neverosimil de usor pentru o sedere de cateva luni in salbaticie, mai ales primavara devreme. "Nu avea suficienta mancare, nici suficient echipament, asa cum te-ai astepta de la cineva care pleca intr- astfel de calatorie", isi aminteste Gallien.

A rasarit soarele. In timp ce rulau pe sub crstele impadurite de deasupra raului Tanana, Alex privea lung intinderea maturata de vant a muskeg-ului care se intindea spre sud. Gallien se intreba daca nu cumva il luase in masina pe unul dintre trasnitii aceia, care vin din alte state sa puna in practica fanteziile lui Jack London. Alaska e ca un magnet pentru visatori si dezmosteniti, oameni care cred ca imensitatea virgina a Ultimei Frontiere le va astupa gaurile din propria viata. Dar acest loc e necrutator, nu da doi bani pe speranta sau durere. "Oamenii din afara - zice Gallien cu o voce taraganata si sonora - cumpara un numar din revista Alaska, o rasfoiesc si spun: ia sa ma duc acolo. sa traiesc in salbaticie; ia sa ma duc sa simt si eu ce-i aia viata adevarata. Dar cand ajung aici si patrund in salbaticie, descopera ca nu e cum scrie in reviste. Raurile sunt mari si repezi. Tantarii te manaca de viu. In multe locuri nu ai ce vana. Traiul in salbaticie nu e un picnic".

continuare