Intoarcerea lui Rabbit
 
 

La ora patru fix, din micuţa tipografie se ivesc oameni cu feţe palide, o clipa ai zice că-s niste spectre, clipesc până ce lumina zilei invinge haloul dat de lumina ternă dinauntru, care se agata de ei. Iarna, la aceasta ora, Pine Street este întunecata, negura se pogoară devreme din munţii care atârna deasupra lâncedului oras Brewer. Acum insa, pe timp de vara, si bordurile de granit impestritate cu mică, si casele cu pereti comuni, deosebindu-se unele de altele prin placajul neuniform, in culori vii, si micile verande pline de viată, cu jardiniere frumos ornamentate, si navetele gri de sticle de lapte, si copacii Ginko plini de funingine, si masinile care se coc la soare, parcate langă bordură, tresar sub strălucirea ce aduce cu o explozie ingheţată. In incercarea de a resuscita centrul muribund al orasului, primaria a demolat cvartale intregi de locuinte ca sa construiasca parcari, astfel incat pe locul unde odinioara erau strazi pline de forfota, acum se casca un pustiu dezolant, napadit de buruieni si plin de moloz, dezvelind fatade de biserici ascunse pana atunci, creând noi perspective asupra ulicioarelor dosnice si fundaturilor, intensificand prelingerea cruda a luminii. Cerul este senin si totusi incolor, imprastiind o umezeala alburie, in stilul binecunoscut al verilor din Pennsylvania, care nu sunt bune de nimic, in afara de faptul ca fac sa creasca tot ce-i verde. Aici, oamenii nici macar nu de bronzeaza; naclaiti de sudoare, se ingalbenesc.

Un barbat impreuna cu fiul sau, pe numele lor Earl Angstrom si Harry se numară printre tipografii care si-au termint ziua de lucru. Tatal, ajuns in pragul pensiei este un barbat uscativ, fara strop de grasime pe trup, cu o figura impasibila de pe urma necazurilor, cu obrajii supti deasupra protuberantei ce ascunde o proteza dentara prost executata. Fiul e cu vreo doisprezece centimetrii mai inalt si mai rotofei; in floarea varstei, pare molatic, oarecum palid si acru. Nasul carn si buza superioara ridicata, care candva faceau sa i se potriveasca porecla de Rabbit, impreuna cu talia groasa si umerii cazuti circumspect, urmarile unui deceniu petrecut in bransa linotipistilor, par sa sugereze acum sfarseala, o sfarseala care frizeaza anonimatul. Desi inaltimea, corpolenta si o urma de vioiciune in felul cum da din cap continua sa atraga atentia trecatorilor, au trecut ani de zile de cand nu i-a mai zis nimeni Rabbit.
- Harry, ce-ai zice de una mica? il intreba tatal.

Pe coltul unde straduta lor se intersecteaza cu Weiser, exista o statie de autobuz si un bar, Phoenix, cu firma de neon ce infatiseaza o femeie goala, purtand doar o pereche de cizme de cawboy, si cu niste cactusi pictati pe peretii intunecosi dinauntru. Autobuzele lor merg in sensuri opuse: batranul ia autobuzul 16A, care ocoloste muntele spre oraselul Mt Judge, unde si-a petrecut toata viata, iar Harry ia numarul 12, in sens opus, spre Pen Villas, un cartier recent construit in vestul orasului, cu case in stil ranch si peluze de cate-o mie de metri patrati, cu contururi la voia intamplarii, trasate asa cum a vrut buldozerul, si cu puieti de artar bine priponiti in tarana, de parca, altminteri, si-ar lua zborul. S-a mutat acolo in urma cu trei ani, impreuna cu Janice si Nelson. Si-n ziua de azi, taica-su vede in plecarea sa un gest de fronda, asa ca, in cele mai multe dupa-amiezi, beau impreuna un paharel, ca sa mai indulceasca momentul despartirii. Faptul ca lucreaza impreuna de zece ani i-a apropiat foarte mult, ceea ce s-ar fi intamplat si in copilaria lor, daca maica-sa nu s-ar fi bagat tot timpul intre ei.
- Da-mi un schlitz, ii cere Earl barmanului.
- Un dauquiri, camanda Harry.

continuare