Obosit de viata, obosit de moarte
 
 

Povestea mea incepe la 1 ianuarie 1950. Timp de mai bine de doi ani ianinte de acea zi, rabdasem pe lumea cealalta preaplin de cazne ingrozitoare, greu de inchipuit de mintea omeneasca. De fiecare data cand ma duceau la judecata, imi strigam nedreptatea in fel si chip. Vocea mea - tragica, inaltatoare, cu totul dezolanta - se propaga in fiecare ungher din sala de audiente a lui Yama, regele iadului, pricinuind ecouri in cascada. Trupul meu rabdase cazne ingrozitoare, dar eu nu mai caiam cu niciun chip, castigandu-mi astfel renumele de barbat neiduplecat. Stiam ca numerosi draci ma stimeaza in taina; stiam ca si regele Yama se sastisise de mine pana peste cap. Ca sa ma faca sa-mi marturisesc vinovatia si sa ma recunosc infrant, au intebuintat cea mai parsiva dintre caznele ingrozitoare ale iadului, aruncandu-ma in cazanul cu ulei clocotit, intorcandu-ma pe toate fetele si prajindu-ma ca pe un copan de pui vreme de o ora: e greu de pus in cuvinte cum mi-a fost durerea! Dracii m-au infurcat apoi cu furcile lor si, cu mine ridicat sus de tot, au urcat pas cu pas treptele care duceau spre sala de audiente. Si cei din stanga, si cei din dreapta fluierau sugandu-si buzele, asa cum se pitigaie stolurile de lilieci bautori de sange. Uleiul picura ropotind de pe trupul meu, cadea pe trepte si scotea un rotocol de fum galben... Dracii m-au depus dupa aceia cu cea mai mare grija pe dalele de piatra vinetie din fata salii, au ingenuncheat si i-au raporta regelui Yama: "Marite rege, l-am prajit!"

Stiam ca sunt crocant de cat ma parjolisera si ca doar usurel sa ma fi atins, si tandari ma faceam. Am auzit cum din sala aceea inalta-inalta, din lumina splendida a lumanarilor din sala aceea inalta-inalta, vine spre mine intrebarea aproape in zeflemea a regelui Yama:
- Ximen Taraboi, mai faci tu taraboi?

Ca sa-ti spun sincer, in clipa aceea chiar am sovait. Zaceam rumenit intr-o baltoaca de ulei, iar carnea plesnea pe mine, pocnind. Stiam ca puterea mea de a suporta durerea ajunsese la limita maxima si ca, daca nu ma supun, cine stie cu ce cazne ingrozitoare o sa ma mai munceasca dregatorii si slujbasii aceia ai iadului, lacomi si stricati cum sunt. Dar, daca ma supun in acest punct, nu inseamna ca am indurat totul degeaba? M-am zbatut sa-mi inalt capul - care parea ca o sa se franga in orice clipa de gat - si-am cautat spe lumina lumanarilor, unde i-am zarit pe regele Yama si judecatorii de langa el; pe chipurile lor se inchegase un zambet alunecos. Un val da manie mi s-a ridicat pe negandite din inima. Fie ce-o fi, mi-am zis, si daca m-or macina pe roata pana ma fac praf si pulbere, si daca m-or pisa in piua pana ma fac mici farame, tot trebuie sa strig:
- Nedreptate!

continuare