Romanul familiei Jardin
 
 

Timp de mai bine de cincisprezece ani, am fost dezamagit de mine insumi. Beat de fidelitate si bucuros sa dau lectii, mi se intampla sa calc stramb. Pasionat de initiativele romantice, traiam pe picior mare. Cum am putut sa trisez asa? Eroii romanelor mele imi puneau in practica himerele; iar in confruntarea cu realitatea capitulam. Consternat ca nu eram decat eu, un trecator fara prea multe de spus, ma visam propulsat de credinta lor monogama. Impostor pana la capat, am ajuns chiar sa-mi fac din dragoste o religie frenetica, un fundamentalism conjugal pe care l-as fi propovaduit in propriile-mi carti. Numai volume destinate sa-mi ascunda fata de lume conditia de ratat absolut... Necredinciosul care eram predica sparand nebuneste sa se converteasca pe el insusi. Dar intr-o zi tot trebuia sa incetez cu comedia asta si sa-mi revendic dreptul la marturisire.

Am dat tarcoale mult timp acestei carti integre, inceputa de doua ori si apoi amanata. Sa ma inham la un astfel de exercitiu de onestitate ar fi fost ca si cum m-as fi avantat pe un tobogan. Ce avea sa se intample cu mine dupa o astfel de hemoragie de confesiuni? Ma temeam ca, odata cu publicarea unui astfel de text, i-as fi ranit pe cei apropiati si, in acelasi timp, m-as fi golit dintr-o data de insasi substanta mea de romancier. De ce sa te incapatanezi sa scrii cand nu ai nimic de ascuns? Ce sa mai spui dupa ce ai spart abcesele de tacere? La patruzeci de ani, traiesc inca imobilizat in copilarie: raman sub hipnoza talmes-balmesului amoros la care am asistat in primii mei ani de viata. Vaduvit de acea minunata perioada, am trait pe socoteala trecutului familiei mele. Si uneori mi se pare ca nu voi epuiza niciodata cecurile de recunostinta pe care le-am semnat pentru membrii clanului meu. Toate romanele scrise pana acum nu sunt decat riposte impotriva dezordinii din viata lor sau replici ale cuceririlor lor pasionale. Membrii familiei Jardin - inclusiv personajele episodice care li s-au alaturat de-a lungul timpului - m-au indatorat cu visuri extraordinare, mult peste puterile mele. Libertatea acestor mari demolatori de principii imi serveste in continuare drept reper.

Copil fiind, am descoperit foarte devreme un abracadabrant repertoriu sentimental. In weekend, trebuia sa suport nazbatiile temerare ale parintilor mei la Verdelot, domeniul unde cei doi isi inscenau povestea de cuplu. In timpul vacantelor, o stergeam in Elvetia la bunica, o fiinta senzuala, care nu a renuntat niciodata la cele ale inimii. Mergeam la Verdelot ca la cinematograf, iar la Vevey ca la teatru. Distributia era uneori inegala ca valoare, dar spectacolul mereu plin de haz; pentru ca, orice ar fi facut, membrii clanului Jardin aveau comedia in sange. Acasa la noi erau permise si chiar incurajate pana si cele mai grave abateri. Singura conventie era sa iubesti necugetat si, pe cat posibil, devastator. In fecare dimineata aveam trac. Oare existau sanse sa devin un adevarat Jardin, sa ma dau in spectacol cu talent? Cum sa indepartez tot ce era limitat in firea mea, infectat de spiritul prudentei? Cum sa-mi tin in frau temerile si sa ma transform, la randu-mi, intr-un salt indraznet, in vanitosul erou al propriilor mele ambitii? Decorurile principale ale vodevilului nostru familial frapau imaginatia celor pentru care erotismul reprezenta un hobby fugar, nu un fanatism. Toate locuintele noastre au fost alese si modificate special pentru a adaposti iubiri periculoase. In acele edificii reorganizate, sexul opus era venerat la capacitate maxima.

continuare