Viata ca o prada
 
 

Aventura constiintei mele a inceput intr-o zi de iarna cand o anumita intamplare m-a facut sa inteleg deodata ca exist. Era multa lume in casa, fiinte mari asezate in cerc pe scaune mici si care se uitau la mine cu priviri de rcunostere, dar parca imi spuneau cu ostilitate, te vedem, esti de-al nostru, dar ce faci? Atunci am auzit o voce: "Lasati-l in pace! Na, ma, si pe-asta!" Si cel ce rostise aceste cuvinte a luat de undeva de pe soba o paine mare si rotunda si mi-a intins-o. Atunci mi-am dat seama ca tineam strans ceva in brate, tot o paine, si ca asta era cauza privirilor rele indreptate asupra mea. Pusesem mana pe painea de pe masa care era a tuturor si nu mai vroiam sa dau la nimeni din ea. Iar acel om, de care ascultau toti, in loc sa mi-o ia cu forta, cum furiosi se pare ca vroiau ceilalti, facandu-ma sa scot racnete, imi mai daduse una: "Ia-o, ma, si pe-asta!" Parca m-am trezit dintr-un somn. M-am uitat la toti linistit si am pus incet si cuminte painea din brate pe masa. Nimeni nu m-a mai luat dupa aceea in seama, au inceput sa rupa din ea si sa manance.

Din aceasta intamplare ar reiesi ca instinctele de acaparare m-au dus departe in viata, ceea ce nu s-a dovedit. Totusi aventurile vietii noastre sunt ale constiintei, desi viata ei adevarata nu e niciodata libera de instincte si nu o data neputincioasa in fata lor, in rau, dar si in bine. N-as putea spune cui datorez faptul ca desi am fost dat la scoala la opt ani, cu scopul marturisit de tatal meu sa invat doar sa iscalesc si pe urma, asemeni fratilor mei mai mari, sa ar pamantul si sa cresc vite, totusi intreaga familie a renuntat mai pe urma la aceasta idee. Fiindca in primul an abia am trecut clasa, desi m-am trezit cu uimire citind.

Atunci de ce m-au dat mai departe sa urmez si clasa a doua pe care abia am trecut-o? Ulterior toti au spus ca invatam bine. Dar asta nu era adevarat. Numai eu stiu ce am putut trai anul urmator, la ce tortura am fost supus si cum soarta mea s-a decis parca ignorandu-ma. De la inceputul anului nu putusem invata nimic, nu aveam carti. Mama imi facuse rost de cinci lei, mi-i dadu-se si-mi spusese sa-mi cumpar cu ei macar "Citirea". M-am dus acasa la invatator, pe care l-am gasit in curte cu altii, beau cafele si jucau tabinet, si l-am strigat. A venit la gard. I-am spus ce vroiam si el a intins mana si i-am pus in palma mica moneda galbena.
- Ce sa-ti iau eu, zice, cu cinci lei? O "Citire" costa vreo douazeci si cinci de lei!

*


 

7 8 9 10 11