Epifanii
 
 

Astazi i-am smuls colierul! I l-am smuls si margelele s-au risipit in iarba. Am ajuns la capatul rabdarii vazand cu cata grija le-nconjoara si cum, totusi, in fiecare zi cineva îi sterpeleste cate un margaritar. Ea se face ca nu baga in seama, un singur lucru pare a o interesa: snurul. Nu mai pot s-o vad gatindu-se iarasi si iarasi, de parca nimic nu s-ar fi intamplat, cu siragul acela care se face mereu mai scurt. Poate intr-adevar nu-si da seama ca margelele se imputineaza. Poate nu vrea sa-si dea seama. Colierul acela e poate credinta ei in propria-i frumusete, in dragostea si frumusetea altora. Poate de aceea-l pazeste cu atâta sfintenie. Numai ca pazeste doar snurul. De parca in snurul acela si nu in margele ar sta credinta. In vreme ce ea apara snurul, cineva ii fura margelele una cate una, spargandu-le, strivindu-le sub talpi. Curand o sa ramana doar cu snurul.

Dar si mai de neindurat va fi clipa dinainte de moartea colierului, cand pe snur vor mai ramane zece, douasprezece margele. Nu pot, nu vreau s-o vad fălindu-se cu zece margaritare pe un snur aproape dezgolit. Nu-i mai bine sa-l smulgi dintr-o data, insirand apoi iarasi margelele, decat sa tremuri de grija snurului, pierzandu-le pe rand, pe rand, pe rand? Nu pot suferi picaturile. Picaturile sunt agasante, fie ca umplu neplinul, fie ca despovareaza preaplinul. Si intr-un caz, si in altul sunt deopotriva monotone si triste. Cine bea vinul cu picatura? Cine umple cu picatura vadurile desertului? Tortura monstruoasa a batranei inchizitii - picatura innebunitoare pe crestet: pic-pic-pic - pic-pic-pic... Pic-pic-pic - pic-pic-pic...

N-am spus nimanui ce inseamna pentru mine. Nici ei. Ma dor margaritarele acelea care dispar unul cate unul; putin imi pasa de snur. Astazi i-am smuls colierul si margaritarele s-au risipit in iarba. E convinsa ca o urasc.

*


 

3 4 5 6 7