Antichrista
 
 

Pana s-o intalnesc pe Christa, una dintre placerile mele de adolescenta fusese cititul: ma intindeam pe patul meu cu o carte in mana si deveneam testul cu pricina. Daca romanul era de calitate, ma transforma in el. Daca era mediocru, orele pe care le petreceam nu erau cu nimic mai putin delectabile, amuzandu-ma de ceea ce nu-mi placea in el si zambind la ocaziile pe care le rata. Lectura nu este o placere a substitutiei. Privita din afara, viata mea era scheletica; vazuta dinauntru, inspira ceea ce inspira apartamentele al carui unic mobilier il constituie o biblioteca plina pana la refuz: invidia admirativa fata de cineva care nu se incarca cu lucruri inutile, dar care geme de atatea lucruri necesare.

Nimeni nu ma cunostea pe dinauntru: nimeni nu stia ca nu eram de plans, dar eu stiam - si asta mi-era de ajuns. Profitam de invizibilitatea mea ca sa citesc zile de-a randul fara ca altcineva sa bage de seama. Doar parintii mei remarcau acest comportament. Trebuia sa le suport sarcasmele: bioloaga de maica-mea era ofuscata ca-mi lasasem fizicul in paragina, iar taica-meu îi venea in ajutor cu tot felul de citate latinesti sau eline, "mens sana in corpore sana, s.a.", si imi vorbea despre Sparta, inchipuindu-si probabil ca existau gimnazii in care m-as fi putut duce sa ma antrenez la aruncarea disului. Ar fi preferat ca aiba ca odrasla un Alcibiade, decat fata asta indragostita de literatura, visatoare si singuratica. Nu incercam sa ma apar. La ce bun sa ma apuc sa le explic ca eram invizibila? Ma considerau aroganta, privind de sus bucuriile obisnuite ale varstei mele: mi-ar fi placut sa aflu modul cel mai bun de utilizare a propriei adolescente, dar asa ceva era imposibil fara privirea cuiva din afara. Parintii mei nu ma priveau, deoarece decretasera deja cum eram - "prea cuminte, fara de viata, s.a." O privire adevarata nu are idei preconcepute. Daca niste ochi veritabili s-ar fi atintit asupra mea, ar fi vazut un fel de baterie atomica, un arc incordat la maximum care nu avea nevoie decat de o sageata si de o tinta, si care-si urla dorinta de a primi aceste doua comori.

De cand se instalase la mine Christa, lectura devenise un soi de coit intrerupt: daca ma surprindea citind, incepea prin a ma mustrului "tot cu nasul prin carti", dupa care se apuca sa-mi povesteasca despre tot felul de lucruri total neinteresante, pe care le repeta invariabil de patru ori - cum turuiala aia a ei ma plictisea de moarte, nu aveam altceva mai bun de facut decat sa-i numar repetitiile si sa ma mir de acest ciclu cuaternar.
- Si Marie-Rose mi-a spus... si atunci i-am spus lui Marie-Rose... Incredibil ce-a putut sa-mi spuna Marie-Rose... Bun, si atunci evident ca i-am spus lui marie-Rose ca...
Uneori, din politete, ma straduiam sa mimez o reactie, cum ar fi:
- Cine e Marie-Rose?
Dracul ma punea! Christa isi iesea din minti.
- Ti-am spus de o mie de ori pana acum.
Intr-adevar, reamintise mai mult ca sigur de vreo patru mii de ori acest personaj al plictiselii recurente, si probabil ca tot de patru mii de ori il uitasem.

*


 

2 3 4 5 6