Craii de curtea veche
 
 

Pasadia era un luceafar. Un joc al intamplarii il inzestrase cu una din alcatuirile cele mai desavarsite ce poate avea creierul omenesc. Am cunoscut de aproape o buna parte din aceia ce sunt socotiti faime ale tarii; la foarte putini dintr-insii am vazut laolata si asa minunat cumpanite atatea insusiri ca la acest nedreptatit ce, de voie, din viata, se harazise singur uitarii. Si nu stiu un al doilea care sa fi starnit impotriva-i atatea oarbe dusmanii. Auzisem ca aceasta si-o datora in parte infatisarii. Ce frumos cap avea totusi! Intr-insul atipea ceva nelistitor, atata patima infranata, atata trufie apriga si haina invrajbire se destainuiau in trasaturile fetei sale vestede, in cuta sastisita a buzelor, in puterea narilor, in acea privire tulbure intre pleoapele grele. Iar din ce spunea, cu un glas taraganat si surd, se desprindea, cu amaraciune, o adanca sila.

Viata lui, din istoria careia se intampla rar sa dezvaluie ceva, fusese o crancena lupta inceputa timpuriu. Iesit din oameni cu vaza si stare, fusese oropsit de la nastere, crescut de maini straine, surghiunit apoi in strainatate la invatatura. Intors in tara, se vazuse jefuit de ai sai, inlaturat, hartuit, prigonit si tradat de toata lumea. Ce nu se uneltise impotriva lui? Cu ce strigatoare nedreptate ii fusesera intampinate lucrarile, truda de zi si noapte a jerfei sale tineresti, cum sa invoisera cu totii sa-l ingroape sub tacere! Din grelele incercari de tot soiul prin cari trecusera atatia ani de restriste si cari ar fi doborat un urias, aceasta faptura de fier iesise calit de doua ori. Pasadia nu fusese omul resemnarii, increderea in sine si sangele rece nu-l parasira in cele mai negre clipe; statornic in urmarirea telului, el infranse vitregia imprejurarilor, o intoarse cu dibacie in folosul sau. Ca dansul nimeni nu stiuse sa astepte si sa rabde, neclintit el pandise norocul la raspantie, il insfacase si-l siluise ca sa-i poata smulge ceea ce, in chip firesc, i s-ar fi cuvenit de la inceput fara cazna si zbucium. Odata ajuns se intrecuse, luase vazul tuturor, ii uluise si-si facuse, juganar cumplit dar cu manusi, toate mendrele. Calea maririlor i se deschidea larga, neteda, acum insa, ca putea nazui la orice, nu mai voi el nimic si se retrase. Presupuneam ca la temelia acestei hotarari ciudate a fost intrucatva si teama de sine insusi, fiindca, sub invelisul de gheata din afara, Pasadia ascundea o fire patimasa, intortocheata, tenebroasa care, cu toata stapanirea, se trada adesea in scapari de cinism. Cu veninul ce se ingramadise in inima sa impietrita, puterea l-ar fi facut lesne primejdios. Si nici o incredere la el in virtute, in cinste, in bine, nicio mila sau ingaduiala pentru slabiciunile omenesti de cari arata a fi cu totul strain.

Gore Piru era o lichea fara seaman si fara pereche. Nesaratele lui giumbuslucuri de soitar obraznic ii scosesera faima de baiat destept, la care se adaogase - de ce nu se stie - si aceea de baiat bun, desi bun nu era decat de rele. Acest chimita avea un suflet de hengher si de cioclu. De mic stricat pana la maduva, giolar, riscar, slujnicar, inhaitat cu toti codosii si masluitorii, fusese Veniaminul cafenelei "Cazes" si Cherubinul caselor de intalnire. Mi-a fost sila sa cercetez mai cu de-amanuntul itele acestei firi uscate si triste care simtea o atragere bolnava numai pentru ce e murdar si putred. Pirgu avea in sange dorul vietii de dezmatare tiganeasca de odinioara de la noi, cu dragoste de mahala, chefurile la manastiri, cantecele fara perdea, scarboseniile si mascarile. Cu jocul de carti ce-i slujea de meserie si cu boalele lumesti ce-l istovira inainte de vreme, acestea erau singurele lucruri de cari stia sa vorbeasca, intocmindu-i tot temeiul hazului cu care le incanta celor ce-i pretuiau dobitocia. Si totusi pe altcineva nu gasise ca sa si-l faca tovaras Pasadia care, de altmintreli, il dispretuia fatis, jicnindu-l si umilindu-l fara crutare de cate ori se ivea prilejul.
- Vezi, te rog, imi zise el, nu-l lasa pe vecinul dumitale sa se sinucida; uite-l, inghite cutitul.
Intr-adevar, plin de zel, Gorica lucra in cega rasol cu cutitul, tavalea bucata prin maioneza si, tot cu cutitul, o baga adanc in gura. Ma facui ca nu vad, nu aud. Pantazi se apleca sa caute ceva sub masa.
- In preceptele sale, urma Pasadia, buna crestere elementara glasuieste: nici cutitul in legume si peste, nici furculita in branza si, nici intr-un fel cutitul in gura. Dar asta de, pentru oamnei fini, feciori de boier, nu pentru mitocani, adunatura. Sa faci ramatorul sa bea apa din fedeles!

*


 

1 2 3 4 5