Zborul cartilor
 
 

S-a scris asa de mult, incat, fatal, tot ce se mai scrie pare ca s-a mai spus. Se repeta, constient sau inconstient, aproape fond si forma, de condeie de meserie si de acei de buna-credinta ca sunt cu totul originali. Chiar si aceste observatii de acum, desigur ca s-au mai facut. Si sunt scriitori atat de simpatici, care tin la operele lor asa de mult si pe care ti le citesc cu atata voluptate, incat vezi ca scepticismul tau e cu totul fara sens. Cititorii, la randul lor, citesc zilnic: ziare, reviste, volume, cu acea rabdare si curiozitate care se da numai lucrurilor noi, desi in acest apogeu de cultura, sub ochii lor, joaca fara voie un semiplagiat universal. Si cum ar putea fi altfel intr-o continuitate uniforma a unui concept de viata ce se repeta de veacuri:... Dar ciudatenia vine de acolo ca tocmai ceea ce ar mai putea fi intrucatva mai nou, aceea pare ca plistiseste mai mult, ca e banal, citindu-se insa cu o cunoscuta concesiune vechile banalitati, atat de dragute... Cu toate acestea, fiecare e insetat dupa ceva nou... Duioasa contradictie!

Intr-o noapte, pe strazile unui oras mare, m-a surprins o furtuna cu ploaie si m-am refugiat. Din intamplare, intr-o librarie. Ploua torential, orasul devnise pustiu, iar eu stam rezemat intre niste tejghele pline cu turnuri de carti si inconjurat de rafturi ticsite cu alte zeci de mii de volume, care te amenintau numai privindu-le. Citeam titlurile acestor teancuri, si ele incpeau, incet-incet, sa se aseze, si chiar numele unor autori se confundau. Ma gandeam atunci la proprietate,, concurenta si in special la proprietatea literara... Ploua, si in librarie era o tacere trista... Aruncate pe un colt de masa, cateva brosuri subtiri si anonime isi aratau si ele numele lor: Pentru paine, Dreptate, Adevar, Iubere... Nu oare pentru aceste simple principii e toata aceasta bazaiala de comantarii si compilatiuni, care, in loc sa limpezeasca, mai mult intuneca intelesul originar?... Atunci intelegi de ce atatea genii nu s-au preocupat de nevoia scrisului si de ce altii si-au negat valoarea unui mare numar din operele lor.

Era tarziu, ploaia mai incetase si pornii spre casa prin noaptea plangatoare si pustie. Dar, ca un cosmar, cartile intre care statusem veneau dupa mine si parca toate librariile din lume, toate bibliotecile oficiale si particulare isi concediasera, pe ferestri, convoiurile colosale de carti, care zburau umpland cerul, iar vantul le spunea numele lor, cand mai plangator, cand mai salbatec... Si o spaima de tot ce citisem, de cate auzisem ma cuprinse si regretam ca creierul meu, ca si al altora, a devenit o moara hodorogita care nu se mai poate opri, care poate nu se va ma opri niciodata, trenurand intr-un cosmar continuu de cunostinte netrebnice... Era tarziu, si, in lumina slaba a odaii, ma gandeam si eu la ceva nou, fiindca mereu se citeste si mereu se crie.... Insa ce ar mai putea fi nou decat ceea ce este ascuns si dispretuit de obisnuitii arbitrii intelectuali, indopati cu tot profitul timpului lor, sucind si rasucind intelesul operelor care se repeta, fata, cu un fond de idei noi, noi de tot... aproape de cand lumea... Si, adormind, ma revazui iar in libraria in care ma adapostisem; dar acum pustie; cartile zburau peste toata lumea, si, obosite, mai tarziu, vor fi cazut in mari si oceane. Numai acele brosuri subtiri si anonime mai asteptau acolo, aratandu-si parca zambind numele lor: Pentru paine, Dreptate, Adevar, Iubire... Nou... de cand lumea, sau cel putin mai nou decat toate celelalte banalitati, care si-au pierdut si spatiul, si timpul...

George Bacovia


 

1 2 3 4 5