Un veac de singuratate
 
 

Multi ani dupa aceea, in fata plutonului de executie, colonelul Arcadio Burendia avea sa-si aminteasca de dupa-amiaza indepartata cand tatal sau il dusese sa faca cunostinta cu gheata. Macondo era pe atunci un catun cu vreo douazeci de case de lut si trestie, cladite la marginea unui rau, ale carui ape diafane alunecau prin albia cu pietre lucioase, albe, enorme, ca niste oua preistoric. Lumea era ata de noua, incat multe lucruri nici nu aveau inca un nume, iar pentru a le deosebi trebuia sa le arati cu degetul.

In toti anii, in luna martie, o mica satra de tigani zdrentarosi isi intindea cortul in apropierea satului, si in larma flluierelor si tamburinelor faceau cunoscute noile inventii. Incepusera prin a aduce magnetul. Un tigan voinic, cu barba stufoasa si cu maini de vrabioi, care raspundea la numele de Melchiade, facuse in public o demonstratie grandioasa despre ceea ce numea a opta minune a inteleptilor alchimisti din Macedonia. Trecu din casa in casa, tragand dupa sine doi drugi de metal si toata lumea fu cuprinsa de groaza vazand cum caldarile, sobele, clestii si spirtierele cadeau singure de pe locurile unde se aflau, cum crapa lemnariile din cauza cuielor si a suruburilor care incercau cu disperare sa se smulga din ele, ba chiar obiectele pierdute de multa vreme aparea acolo unde fusesera cautate mai mult si se tarau intr-o debandada turbulenta dupa drugii de fier magici ai lui Melchiade. "Lucrurile au si ele viata, proclama tiganul cu un accent gutural; totul este sa le trezesti sufletul." Jose Arcadio Buendia, a carui imaginatie indrazneata intrecea intotdeauna insusi geniul Naturii, ba chiar si miracolele si magia, socotise ca s-ar putea folosi de aceasta inventie gratuita pentru extragerea aurului din maruntaiele pamantului. Melchiade, care era un om onest, il prevenise: "Nu-i bun pentru asa ceva!" Insa Jose Arcadio Buendia nu credea, in vremea aceea, in onestitatea tiganilor si dadu catarul si o turma de capre in schimbul celor doi drugi magnetici. Ursula Iguaran, femeia lui, care conta pe aceste animale pentru a-si spori avutul in declin, nu izbuti sa-l abata de la gandul asta. "Foarte curand o sa avem atata aur incat o sa pardosim cu el toata casa", ii raspundea barbatul. Timp de cateva luni se incapatana sa dovedeasca temeinicia previziunilor sale. Scormoni tinutul pas cu pas, fara sa uite nici de fundul raului, tarand cei doi drugi de fier si rostind cu voce tare formulele rostite de Melchiade. Singurul obiect pe care reusi sa-l dezgroape fu o armura din secolul al XV-lea ale carei parti erau sudate toate intr-o carapace ruginita si care suna ca o enorma tigva sparta, plina cu pietricele. Atunci cand Jose Arcadio Buendia si cei patru oameni din expeditia sa izbutira sa deschege armura, descoperira in interiorul ei un schelet calcifiat care purta la gat un medalion de arama, cu o suvita de par de femeie.

In martie, tiganii se intorsesera. De data asta aduceau o luneta pentru apropiat si o lupa de marimea unei tobe, pe care le prezentasera drept ultima descoperire a evreilor din Amsterdan. Trimisera o tiganca in capul satului si instalara ocheanul in gura cortului lor din celalalt capat. In schimbul unei sume de cinci reali, oamenii se postau in fata lunetei si puteau vedea tiganca la un pas de ei. "Stiinta a desfiintat departarile, proclama Melchiade. Peste putina vreme, omul va putea vedea ceea ce se petrece in orice loc de pe pamant, fara sa iasa macar din casa." La amiaza, pe o vreme torida, facura o demonstratie uluitoare cu lupa lor enorma; adunara o gramada de buruieni uscate in mijlocul drumului si le aprinsera prin concentrarea razelor solare. Jose Arcadio Buendia, care inca nu reusise sa se consoleze de pe urma dezamagirii sale cu magnetii, concepu ideea de a folosi aceasta inventie ca arma de razboi. Melchiade incerca din nou sa-i schimbe hotararea. Totusi, in cele din urma se invoi sa-i dea lupa in schimbul celor doi drugi magnetici si a trei dubloni de aur. Ursula planse de ciuda. Acesti bani proveneau dintr-un sipet cu monede de aur pe care tatal ei le adunase de-a lungul unei vieti plina de privatiuni si pe care ea le ingropase sub pat in asteptarea unui prilej potrivit pentru a le investi. Jose Arcadio Buendia nici nu incerca macar s-o mangaie, fiind cu totul absorbit de experientele sale tactice pline de abnegatia unui cercetator, duse pana la primejduirea propriei vieti. Voind sa demonstreze efectele lupei asupra trupelor inamice, se expusese el insusi concentrarii razelor solare si suferi de arsuri transformate apoi in ulcerari care luara multa vreme pana sa se vindece. Cu toate protestele sotiei sale, alarmata de o inventie asa de periculoasa, era gata sa dea foc casei. Isi petrecea ceasuri indelungi la el in odaie pentru pentru a face calcule asupra posibilitatilor strategice ale acestei arme revolutionare, pana cand ajunsese sa intocmeasca un tratat de o claritate didactica uimitoare si de o putere de convingere irezistibila. Il trimisese autoritatilor, insotit de numeroase dovezi asupra experientelor sale si de mai multe planse cu schite explicative, prin intermediul unui mesager care trecu muntii, se rataci prin mlastinile intinse, urca in susul apelor tumultoase si era sa piara in ghearele fiarelor salbatice, sa sfarseasca in deznadejde, sa moara de ciuma, inainte de a putea ajunge la o cale de legatura cu catarii postei. Cu toate ca pe vremea aceea calatoria pana in capitala era aproape imposibila, Jose Arcadio Buendia fagaduia sa o intreprinda de indata ce guvernul ii va da un semn, penru a incepe demonstratiile practice ale inventiei sale in fata imputernicitilor militari si pentru a-i initia personal in metodele complexe ale razboiului solar. Astepta timp de mai multi ani raspunsul. Pana la urma, satul de asteptare, se planse lui Melchiade de insuccesul intreprinderii sale, si tiganul facu atunci dovada convingatoarei sale onestitati: ii restitui dublonii in schimbul lupei si-i mai lasa pe deasupra cateva harti portugheze si mai multe instrumente de navigatie. Compuse chiar cu mana lui o descriere foarte succinta a studiilor calugarului Hermann, pe care i-o lasa pentru a se putea servi de astrolab, de busola si de sextant. Jose Arcadio Buendia isi petrecu lunile lungi ale anotimpului ploios inchis intr-o incapere pe care si-o amenajase la capatul din fundul casei, pentru ca nimeni sa nu vina sa-l tulbure de la experientele sale. Neglijandu-si cu desavarsire obligatiile casnice, petrecea nopti intregi in curte urmarind cursul astrlor si era sa faca insolatie in timp ce incerca sa stabileasca o metoda infailibila pentru a repera amiaza. Cand ajunsese sa stapaneasca uzul acelor instrumente, dobandi o cunoastere a spatiului care-i ingaduia sa navigheze pe mari necunoscute, sa exploreze tinuturi virgine, sa intalneasca fapturi extraordinare, fara a fi macar silit sa-si paraseasca odaia de lucru. Cam pe atunci deprinse obiceiul sa vorbeasca de unul singur, umbland de colo-colo prin casa, fara sa ia seama la nimeni, in timp ce Ursula si copiii se speteu in gradina pentru a cultiva bananele si malanga, maniocul si iguama, bostanii si patlagele vinete. Dintr-o data, fara ca nimic s-o fi prevestit, activitatea sa febrila se opri brusc si facu loc unui fel de fascinatie. Timp de cateva zile paru ca demonizat, repetand pentru sine, cu voce scazuta, un sir de presupuneri, impotriva evidentei celor ce-i dicta ratiunea. In sfarsit, intr-o marti din decembrie, la ora pranzului, se usura dintr-o data de toate poverile zbuciumarilor sale. Copiii aveau sa-si aminteasca toata viata cu cata solemnitate augusta lua loc in capul mesei, tremurand de infrigurare, ravasit de veghile-i prelungi si de imaginatia sa acerba, si le dezvalui descoperirea lui:
- Pamantul e rotund ca o portocala.
Ursula isi pierdu rabdarea:
- Daca ai chef sa innebunesti, innebuneste singur! striga ea. Da' nu incerca sa bagi in capul copiilor ideile tale tiganesti!

*


 

1 2 3 4 5