continuare 
System Maintenance
O zi decisiva


Trebuie sa ma decid pentru ceva foarte simplu, sa nu-mi para rau daca se strica ceva. Este facut cadrul pentru ceea ce vreau sa fac; dar chiar asa: ce vreau, de fapt, sa fac? Este nevoie de un subiect pe masura, nu doar simle crapeie de viata, insailate. Sa mai caut din povestile acelea risipite prin ziare: de aici poate sa apara un subiect. Am spus ca nu pot sa scriu la claviatura, dar uite ca merge. E nevoie de un anumit cadru, o anumita lumina, o stare de liniste. Trebuie sa am si curajul de a spune ceea ce vreau sa spun. Altfel, este o iluzie tot ceea ce am de gand sa intreprind. Frazele curg una dupa alta, negrul de pe ecran ma face sa le diferentiez. La in ceput a fost cuvantul: apoi a venit propozitia si, prin insumare, avem frazele. Acum lucram in paragrafe. Asta poate sa fie arhitectura mea: o lungime bine proportionata a paragrafului: sa aiba carne, dar si substanta. Dupa terminarea paragrafului are loc verificarea lui si, ulterior, sigilarea. Cat de lung sa fie paragraful: zece sau douasprezece randuri? Si care e formatul de pagina, de litera? Toate astea sunt importante acum pentru mine.


Nu sunt un om atent la detaliile arhitectonice. Poate ma simt mai confortabil in zona descrierilor de esenta psihologica. Scrisul acesta imi da siguranta ca este lizibil scrisul, fata de scrisul de mana care este o catastrofa la mine. Poate reusesc sa mai gasesc acel curs de dactilografie si sa mai reincep. Acum ca am scapat de un drog, incepe altul: acela al scrisului. Decizia e importanta si sa nu o regret ulterior. Asadar, combin scrisul cu activitati aducatoare de ceva banuti. As putea, fireste, sa scriu pentru vreo editura. Se mai poarta asa ceva? Tiparirea unei carti costa, iar banii trebuie recuperati. Sigilarea trebuie sa vina de abia dupa corectarea atenta a paragrafului. Ulterior e greu sa mai revin asupra textului. E o vorba: sa ma dedic scrisului. Dar ce anume sa scriu? Ce anume am de spus? Pe cine ar interesa asa ceva? E nevoie de o anumita disciplina a scrisului. Acum, la disparitia lui Sergiu Nicolaescu, inteleg ce rol joaca disciplina si munca, pe langa tenacitate. Ea poate crea si o senzatie de monotonie, dar si una de echilibru, de constructie perfecta. Ma gandesc la stupul albinelor. Stupul reprezinta chitesenta perfectiunii creata de o fiinta vie.


O carte citita, un eseu, trebuie repovestit. Asa se va face o colectie. Dar cum voi putea sa insailez acetse ganduri? Ma gandesc la Citadela, scrisa pe paragrafe numerotate. Din nou problema de metoda. Atras de forma, nu de continut. Deja e o placere sa lucrez pe noua pagina creata de mine. Doar asta si ma face sa scriu. Bara de sus ma ajuta sa fac mai multe pagini. Le voi boteza sau numerota. Ma ma gandesc.